Sensul vieţii

sen

Sensul vieţii

 

Dintre toate subiectele pe care le putem aborda, niciunul nu prezintă mai mare interes şi nu are o mai mare importanţă decât ceea ce îl priveşte pe om însăşi.

De aici putem lua in considerare îndemnul lui Socrate “Cunoaşte-te pe tine însuţi” , îndemn ce pune un accent major pe subiectul pe care-l urmărim.

De cele mai multe ori, căutăm să analizăm într-atât de mult diferite situaţii doar pentru a ajunge să observăm de ce un om are un anumit tip de comportament şi nu altul.

 

 „[…] Rostul vieţii omeneşti stă în aceasta, că ne îndepărtăm de rău şi ne apropiem de bine. Răul este pentru om ceea ce este necinstit; iar binele său ceea ce este cinstit. Toate legile şi toate constrângerile se străduiesc fără îndoială nu spre altceva decât spre a da oamenilor asemenea orânduiri de viaţă, încât să se ferească de cele rele şi să aducă la îndeletnicire ceea ce este cinstit. Acest lucru, legile şi ştiinţele, nenumărate aproape, îl pot dobândi de-abia după un timp îndelungat; Iubirea însă, ea singură, atinge această ţintă în scurtă vreme. Căci ruşinea îi îndepărează pe oameni de la cele urâte, iar dorinţa desăvârşirii îi atrage spre cele cinstite. Aceste două lucruri, oamenii le pot dobândi uşor şi repede numai prin iubire.”  (Platon, Banchetul)

Read more

Citate, fragmente – Camil Petrescu

Camil Petrescu la masa de scris bun

Camil Petrescu – Citate, fragmente – Ultima noapte de dragoste întâia noapte de război. Citate ultima noapte de dragoste întâia noapte de război. 1.   Cu ce drept să ucizi o femeie care nu te mai iubește? N-ai decât să te desparţi. Dragostea e frumoasă tocmai pentru că nu poate cunoaște nici o silnicie. E preferinţă sinceră. … Read more

Copilăria cea mai frumoasă etapă a vieții!

Copilaria cea mai frumoasa etapa a vietii

Copilăria cea mai frumoasă și îndrăgită etapă a vieții, pe care cu siguranță nu o vom putea uita niciodată. Pentru mine copilăria reprezintă acel moment în care am trăit totul la maximă intensitate. Aș vrea să fiu din nou copil și copil să rămân deoarece în perioada copilăriei nu aveam griji, responsabilități, probleme, nu știam … Read more

Mesaje de Anul Nou 2023 – Cele mai inspirate urări de Revelion 2023

Mesaje de anul nou Urari de anul nou REVELION loveisaname1

Pregătiți sau nu, 2023 se apropie și, odată cu el, este timpul pentru o revigorare. Pe măsură ce reflectați asupra anului 2022 și vă uitați la planurile pentru Anul Nou, probabil că veți dori să trimiteți urări într-un mod semnificativ oamenilor din viața voastră. Dar ce să trimitem? Suntem aici pentru a vă ajuta să … Read more

Idei de cadouri pentru Ziua îndrăgostiților

loveisaname idei de cadouri

Acum că agitația sărbătorilor e pe cale să se stingă, ne îndreptăm oficial privirea către o altă zi mare din calendarele noastre: Ziua Îndrăgostiților. Fie că sărbătorești alături de partener, cu cei mai buni prieteni, cu copiii tăi sau cu oricine altcineva, Ziua Îndrăgostiților este momentul perfect pentru a le arăta oamenilor speciali din viața … Read more

Reguli de aur ale vieţii

dew

Reguli de aur ale vieţii Incearcă pe cât posibil sa cunoşti o continuă dezvoltare a propriei tale persoane. Incearcă mereu să te autodepăşeşti. „Nu te mulţumi cu puţin. Aşa cum se întâmplă cu toate problemele ce ţin de suflet, vei şti când vei găsi. Iar pe măsură ce anii trec, totul va deveni mai frumos. … Read more

Pe drumul către împlinirea unui vis

2Loveisaname Pe drumul catre implinirea unui vis

Nu scriu aici cu gândul de a impresiona lumea cu ideile mele, scriu să nu se risipească ceea ce se află acum in mine, la un moment dat. Peste ani cuvintele acestea îmi vor arăta calea pe care am mers. Visurile sunt acelea ce iau naștere din sufletul nostru, pe care le trăim cu o … Read more

Experiența mea în Irlanda de Nord

Experienta mea in Irlanda de Nord Loveisaname

Cu siguranță am putea povesti despre iubire, prietenie, lucruri cotidiene, însă astăzi aș vrea să împărtășesc cu voi experiența mea într-o altă țară, practic într-o altă lume, primul impact cu Irlanda de Nord. Nu a fost unul tocmai bun, poate și din prisma faptului că era pentru prima dată când îmi părăseam țara, respectiv familia. … Read more

Încerci să te vindeci ? Nu ocoli acești 5 pași!

Vrei sa te vindeci?

Cred cu tărie că există doar două adevăruri incontestabile despre viață. Nu va dura pentru totdeauna și Nu va fi ușor. Poate că, cea mai profundă realizare pentru noi, oamenii, pentru a avea succes în această viață este chiar foarte simplă : Nu avem nevoie de toate răspunsurile! Și este în regulă! De fapt, este … Read more

Când ascunzi depresia în spatele unui zâmbet…

dc Cover 8gfg3im0nnvq5ifs7c16miujk0 20180308010541.Medi

Zâmbești mult. Oamenii care te întâlnesc pentru prima dată, deseori menționează asta. Energia ta este molipsitoare și plină de bucurie. Prietenii tăi glumesc că zâmbești chiar și atunci când nu ar trebui. Este primul tău instinct. Este firesc, ceva ce faci fără să te gândești la asta. Zâmbești vecinilor și străinilor și bebelușilor și câinilor. … Read more

Dacă te vei despărți de ea

IMG 20190404 174136

Dacă te vei despărți de ea, vom fi din nou prieteni? Mă întreb dacă și-a făcut griji că se întâmpla ceva între noi. Mă întreb dacă s-a supărat ori de câte ori a văzut când am apreciat una dintre fotografiile voastre, când am lăsat un comentariu asupra postărilor voastre, sau când ți-am trimis mesaje pe … Read more

Complimente care fac oamenii să zâmbească

Complimente care fac oamenii sa zambeasca Loveisaname

Complimentele constituie una dintre cele mai rapide și mai simple căi de a face pe cineva să aibă mai multă încredere în ei înșiși. Vă pun la dispoziție o listă cu cele mai frumoase 90 de complimente pe care le puteți folosi pentru a-i surprinde pe cei dragi. Cochior Elena ClaudiaCălătoresc, descopăr și povestesc. Pe … Read more

Prietenia adevărată rezistă

pexels photo 573306

Prietenia adevărată nu cunoaște timpul. Construirea unei relații de prietenie în care învățați să vă iubiți ca frații nu se întâmplă într-un anumit fel, într-un anumit moment. Uneori, conexiunea se construiește la întâmplare. Uneori, conexiunea crește în timp, plângând pe umerii celuilalt, purtând conversații lungi despre naveta de dimineață, trimițând mesaje, trecând printr-un șir de … Read more

Cum arată și cum se poartă un om manierat

CUM ARATĂ ȘI CUM SE POARTĂ UN OM MANIERAT e1527256059344

Să fim exigenți cu noi înșine Poți să placi persoanelor pe care le întâlnești, să ai succes după succes, să uluiești lumea cu inteligența ta, dar toate aceste calități “sociale” nu-ți permit totuși să fii îngăduitor cu propriile tale defecte. Căci acel “cunoaște-te pe tine insuți” , celebrul epigraf gravat pe templul lui Apollo din … Read more

Călătoriile îți vor schimba viața

Loveisaname Calatorii

Călătoria te transformă. Te schimbă ca și persoană. Acolo pe drum, fără bagaj, îți trăiești viața într-un mod care nu este întotdeauna posibil atunci când lucrezi tot timpul. Știu că sunt părtinitoare din moment ce scriu despre călătorii, dar experiențele mele pe care le-am acumulat călătorind mi-au arătat că, călătoria ne schimbă spre bine. Ne … Read more