Mintea îmi spune ÎNTOTDEAUNA „DA”

Mintea unică și infinită îmi spune ÎNTOTDEAUNA „DA"

Știu că sunt una cu întreaga Viață. Sunt înconjurat de înțelepciunea Nesfârșită și am acces la ea. Prin urmare, mă bizui întru totul pe Univers ca să mă sprijine în orice mod pozitiv. Tot ce mi-ar trebui vreodată se află deja aici și mă așteaptă. Planeta aceasta are mai multă hrană decât pot eu să … Read more

GÂNDURILE PE CARE LE AM

GÂNDURILE PE CARE LE AM SUNT LA ALEGEREA MEA.

Louise și Robert Holden făceau într-o zi o plimbare în natură, prin preajma locuinței ei. Câțiva copaci mari de eucalipt îi protejau de soarele puternic. Au început să discute despre principiul potrivit căruia iți poți alege gândurile. Ce înseamnă mai exact acest principiu? a întrebat-o el pe Louise. Înseamnă că gândurile nu au altă putere … Read more

VĂD LUMEA PRINSĂ ÎNTR-UN CERC DE IUBIRE

VĂD LUMEA PRINSĂ ÎNTR-UN CERC DE IUBIRE.

Imaginează-te stând în picioare într-un loc cât se poate de sigur. Renunță la poveri, la durere, la teamă. Des-prinde-te de vechile tipare negative și dependențe. Vezi cum cad departe de tine. Apoi, imaginează-ți că te afli în spațiul tău de siguranță, cu brațele larg deschise, spunând „Sunt deschis și receptiv, dispus să declari ceea ce … Read more

Mă văd prin ochii dragostei

Loveisaname - Dor de copilariea

– Prima oară când am făcut exerciții în oglindă n-a fost ușor, spune Louise– Ce s-a întâmplat? Întreabă Robert Holden.– Căutam probleme și neajunsuri. Am găsit o mulțime! zice ea, zâmbind. Sprâncenele mele nu erau în regulă. Aveam prea multe riduri. Buzele mele nu aveau forma potrivită. Lista era foarte lungă.– Ai fost tentată să … Read more

Să depui efort în relația ta înseamnă mult

Să depui efort în relația ta înseamnă mai mult decât ... scaled

Să depui efort în relația ta înseamnă mai mult decât să planifici următoarele întâlniri. Înseamnă mai mult decât să trimiți tu primul mesaj. Înseamnă mai mult decât a comunica cu partenerul pentru a te asigura că este bine. Să depui efort în relația ta înseamnă și să te asiguri că propria sănătate mentală este în … Read more

Recunosc măreția ființei mele

girl sitting on grass smelling white petaled flower 1879288

“Ce perfect ai fost pe când erai doar un bebeluș!” Bebelușii nu trebuie să facă nimic pentru a deveni perfecți, deja sunt perfecți și se comportă ca și cum ar ști asta. Ei știu că sunt centrul Universului. Nu se tem să ceară ce-și doresc. Își exprimă liber emoțiile. Știi când un bebeluș e supărat … Read more

Fiecare zi este un nou început pentru mine

adult beautiful blur bokeh 273037

Azi este o nouă zi. Azi e ziua în care poți începe o viață plină de bucurie, o viață împlinită. Azi e ziua în care poți începe să renunți la toate piedicile. Azi e ziua în care poți învăța secretele vieții. Schimbă-ți viața în bine! Deja ai în tine toate instrumentele necesare pentru a izbuti. … Read more

Îmi prețuiesc trupul și mă îngrijesc

woman holding blue petaled flower 1073567

Este un gest de iubire să ai grijă de corpul tău. Pe măsură ce înveți tot mai multe despre nutriție, observă cum te simți după ce consumi diferite feluri de mâncare. Observă ce alimente îți oferă puterea și energia de care ai nevoie. Apoi, rezumă-te la acele alimente. Trebuie să ne prețuim și să ne … Read more

Îmi îndrept mintea cu delicatețe

photography of a woman holding lights 799420

Nicio persoană, niciun loc și niciun lucru nu are vreo putere asupra mea, fiindcă singura persoană care gândește din mintea mea sunt eu. În copilărie am acceptat și divinizat figurile autoritare din jur. Acum, învăț să iau din nou puterea în propriile mâini și să devin propria întruchipare a autorității. Îmi accept acum statutul de … Read more

MĂ ÎNCONJOARĂ DRAGOSTEA

action adult adventure 356808

Cu toţii avem capacitatea de a ne iubi mai mult. Fiecare dintre noi merită să fie iubit. Merităm să trăim bine,  să fim sănătoși, să fim iubiți şi să iubim, să avem parte de prosperitate. Iar acel copilaș care se află în fiecare dintre noi merită să crească şi să ajungă un adult minunat. Așadar, … Read more

VOI FACE EFORTUL MENTAL DE MĂ SCHIMBA

2 Ianuarie1 scaled

Mulți dintre noi fac o listă cu dorințe chiar după Anul Nou chiar după Revelion, dar, din pricina faptului că nu schimbă nimic în interior, aceste planuri se prăbușesc în scurt timp. Până când nu vei face schimbări interioare și nu vei fi dispus la anumite eforturi mentale, nimic din exterior nu se va schimba. … Read more

Crăciun fericit ! Mesaje și urări de Crăciun

Mesaje de Craciun

Loveisaname vă prezintă o serie de urări și mesaje care pot reprezenta o sursă de inspirație cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Catalin DaniliucSalut. Numele meu este Daniliuc Marcel Catalin. Mă consider o persoană melancolică iar, de cele mai multe ori, starea mea de spirit este influențată de poveștile auzite, cărțile citite, filmele văzute etc. www.loveisaname.com

2020 – Anul în care vei deveni mai bun

2020 ar trebui să fie anul în care vei deveni mai bun

Cu siguranță sunt câteva promisiuni pe care ți le faci în fiecare an, promisiuni precum : Fă sport mai mult, renunță la fumat, consumă mai puțin alcool, fă economii, mănâncă mai sănătos, obține o promovare, învață o limbă străină, învață să cânți la un instrument, descoperă o nouă abilitate. Nu contează ce promisiuni iți faci, … Read more

Anul în care te pui pe primul loc

2020 ar trebui să fie anul în care te pui pe primul loc

2020 ar trebui să fie anul în care iți dedici cea mai mare parte a timpului sănătății tale mintale. Ar trebui să fie anul în care acumulezi multe cunoștințe, iți vei depăși cele mai adânci sentimente de nesiguranță și vei învăța cum să te iubești necondiționat. Ar trebui să fie anul în care te apreciezi … Read more

Acordă-ți mai multă încredere. Tot ceea ce faci este în regulă.

Acordă-ți mai multă încredere. Tot ceea ce faci este în regulă.

Nimeni nu este în totalitate realizat în viață. Nici măcar colegul tău bătrân de clasă care postează imagini cu casa sa nouă și copilul nou-născut pe Facebook. S-ar putea ca toate să se lege, dar în realitate nu are indicii despre ceea ce face. Noi toți doar pretindem că ne-am descurcat cu bine în ceea … Read more