Am suficientă dragoste în inimă

Am suficienta dragoste in inima pentru intreaga planeta scaled

Există suficientă dragoste ca să iubeşti întreaga planetă, iar totul pleacă de la tine. Incepe prin a afirma “viața mă iubeşte şi ” eu o iubesc”. Spune cu voce tare. Repetă de câteva ori. Apoi, completează: „Un fel prin care viața mă iubeşte chiar acum este…” Enumeră-ţi binecuvântările. Dacă ţi se pare greu, afirmă că … Read more

Trăiesc într-un univers care spune “da”!

Traiesc intr un univers care spune da scaled

Am învăţat că există doar două tipare mentale ce contribuie la boală: frica și furia. Furia se manifestă ca nerăbdare, iritare, frustrare, critică, resentiment, gelozie sau amărăciune. Toate acestea sunt doar gânduri — dar îti otrăvesc corpul. Când ne eliberăm de povara aceasta, toate organele din corp încep să funcţioneze cum trebuie. Teama duce la … Read more

Merit să mă simt bine

Merit sa ma simt bine scaled

Viaţa e foarte simplă. Ne creăm experienţele prin tipare de gândire şi prin sentimente. Ce credem despre sine şi despre viaţă devine adevăr pentru noi. Gândurile sunt doar cuvinte prinse laolaltă. Nu au niciun sens. Noi suntem cei care le dau sens. Le dăm sens concentrându-ne iar şi iar pe mesajele negative din minte. Ce … Read more

Aleg restul vieții mele

Aleg ca restul vietii mele sa fie si cea mai buna parte a ei scaled

Aleg acum să las deoparte toate convingerile limitate ce mă împiedicau să obţin beneficiile dorite. Declar că fiecare tipar de gândire negativă din conştiinţa mea e acum curăţat, şters şi îndepărtat. Conştiinţa mi se umple acum de tipare de gândire veselă, pozitivă, iubitoare, ce contribuie la sănătatea şi bogăţia mea şi la relaţii pline de … Read more

Tot ceea ce ating devine un succes

Tot ceea ce ating devine un succes scaled

Mulți oameni au convingeri negative despre prosperitate și bani, învățate de când erau copii. Numai că acum sunt adulți și le pot schimba — ca să-și îmbunătățească viața. Afirmăm împreună: „îi iert acum pe toți cei din copilăria mea care, în ignoranța lor, m-au învățat lucruri negative și incorecte despre mine. Îmi iubesc părinții și … Read more

Îmi schimb felul de a gândi

Imi schimb felul de a gandi scaled

Mulţi oameni işi fac griji în legătură cu economia şi cred că fie vor câştiga, fie vor pierde bani din cauza situaţiei actuale. Totuşi, economia oscilează mereu. Asa că nu prea contează ce se întâmplă în exterior sau ce fac alţii ca să o schimbe. Nu ne aflăm într-un impas din cauza economiei. Indiferent ce … Read more

Mesaje și urări de Moș Nicolae!

La multi ani

Crede în ceea ce te poate face fericit! E doar o tradiție care a trezit sentimente de bucurie în sufletul tauîncă de la primul Moș Nicolae. Gândește-te că este același care are grija să vină la tine de fiecare dată. La mulți ani! Cu ocazia sărbătoririi numelui, primiți un călduros La Mulți Ani, multă sănătate, … Read more

Atrag dragostea și pasiunea în viața mea

Atrag dragostea si pasiunea in viata mea si le accept chiar acum scaled

Sunt una cu viaţa şi tot ceea ce este viu mă iubeste şi mă sprijină. Aşadar, cer iubire şi intimitate în lumea mea. Merit să fiu iubit. Nu sunt totuna cu părinţii mei, nici nu reproduc modelul lor de relaţie. Sunt sinele meu unic şi aleg să creez şi să menţin cu partenerul meu de … Read more

Indiferent de dificultăți, știu că sunt iubit

13noie scaled

Dacă ţi se întâmplă ceva neplăcut în timpul zilei, du-te imediat la oglindă și spune: „Te iubesc oricum.” Întâmplările vin şi trec, dar iubirea pe care ţi-o porți trebuie să fie constantă şi este cea mai importantă calitate pe care o ai în viaţă. Dacă ţi se întâmplă ceva minunat, du-te la oglindă şi spune-ţi: … Read more

Sunt întâmpinat cu căldură și prietenie

pexels andrea piacquadio 4862517 scaled

Sunt una cu Viaţa și tot ceea ce este viu mă iubește mă susţine. Aşadar, îmi doresc un cerc de prieteni veseli și iubitori. Ne distrăm atât de bine împreună, dar şi singuri. Nu sunt totuna nici cu părinţii mei şi nici nu am relaţiile lor. Am propria individualitate şi aleg să las să intre … Read more

Lucruri incomode pe care trebuie să le faci

IMG 20201005 222403 scaled

Fă-ți curaj să spui când ceva nu funcționează. Aruncă o privire asupra ta și întreabă-te: Dacă m-aș opri din creștere mâine, aceasta este persoana care aș vrea să fiu pentru tot restul vieții mele? Decide ce nu contează, astfel încât să îți poți investi timpul și banii în ceea ce contează. Gândește-te în mod regulat … Read more

Nu este egoist să elimini

pexels olga 1146242 scaled

Oamenii cu care ai un trecut – dar nu și un prezent. Nu trebuie să ții oamenii în viața ta pentru simplul fapt că erau importanți pentru tine atunci când erai mai tânăr. Oamenii cresc. Oamenii se schimbă. Dacă ești complet diferit acum decât când erai mai tânăr, dacă renunți la acele persoane nu înseamnă … Read more

Lucruri pe care le-am învățat

pexels fillipe gomes 2092872 scaled

Nimeni nu are permisiunea să te trateze ca pe ultima cârpă. Nici măcar oamenii care te-au crescut. Nu poți lăsa vinovăția să ajungă la tine. Indiferent prin ce te-a făcut această persoană să treci, oricât de multă ură îi păstrezi în inimă, o parte din tine o va iubi întotdeauna. Îți vei dori întotdeauna ca … Read more

Traumele nu sunt din vina ta

pexels luis quintero 2254081 scaled

Nu ești de vină pentru ce ți s-a întâmplat. Nu meritai să treci prin tot ceea ce ai trecut. Cu toții suntem traumatizați de viață, unii dintre noi în urma unor nelegiuiri flagrante, alții de dureri neprocesate și emoții negative. Indiferent de sursă, viața ne oferă tuturor un joc de cărți și, uneori, nu sunt … Read more

Mă despart de toate dependențele negative

Mă despart de toate dependențele negative din viața mea scaled

Sunt una cu viața și tot ce înseamnă viață mă sprijină și mă iubește. Prin urmare, mi se cuvine să am o stimă de sine ridicată și să-mi recunosc valoarea propriei persoane. Mă iubesc și mă apreciez din toate punctele de vedere. Nu sunt totuna cu părinții mei, nici nu mă identific cu dependențele pe … Read more