Cuvinte pentru ea

1074104 507918395958621 1599235001 o

Mi-ai propus să-ţi scriu ceva , şi e lesne că trebuie să mă ţin de promisiune mai ales că plăcerea în momentul de faţă e cu desăvârşire doar a mea . Ţineam să fac lucrul acesta de mult timp , pentru că ştii foarte bine, îmi place foarte mult să mă exteriorizez în scris , … Read more

Tu în ce crezi?

belive

Am să încerc a trece repede prin cele mai importante lucruri în care cred 1. În primul şi-n primul rând cred în mine , pentru că sigur , acesta este primul pas spre succes. 2. Cred în Legea atracției universale , şi în tot ce ţine de această teorie.  Atunci când îţi doreşti un lucru cu … Read more

Nu renunța atunci când

dontgiveup2

Când lucrurile merg prost, așa cum uneori se va întâmpla,Atunci când fondurile sunt mici, iar datoriile sunt ridicate,Și vrei să zâmbești, dar trebuie să oftezi,Atunci când grijile te copleșesc,Odihnește-te dacă trebuie,dar nu renunța! Viața este ciudată cu urcușurile și coborâșurile ei,Așa cum fiecare dintre noi invată, uneori,Și poți avea parte și de eșecuri,Nu renunța, deși … Read more

Promit să fiu puternică

primos

Promit să fiu puternică. Promit Să fiu atât de puternică încât nimic nu-mi va putea tulbura liniștea. Să vorbesc despre sănătate,fericire și prosperitate fiecărei persoane pe care o întâlnesc. Să-mi fac toți prietenii să se simtă speciali. Să văd partea bună a lucrurilor și optimismul meu să devină realitate. Să mă gândesc doar la ceea … Read more

Citate în engleză, traduse.

Citate in engleza

Motivational quotes – Citate in engleza traduse în română. Statusuri în engleză. Citate pentru Instagram. Descrieri în engleză. 1. To live a creative life, we must lose our fear of being wrong. ( Pentru a trăi o viață creativă , trebuie să ne pierdem frica de a face greșeli. ) – Citate in engleza 2. … Read more

Cum să îți găsești calea în viață?

Presentation2

A-ţi găsi calea în viaţă nu este o sarcină uşoară. Poate însemna ani buni de încercare, eşec şi căutare. Se spune că cei mai mulţi dintre oameni nu işi găsesc calea in viaţă şi sfârşesc prin a-şi petrece viaţa alături de oameni nepotriviţi şi prin a face lucruri de care aceştia nu se bucură. În … Read more

Imagini cu statusuri în engleză

y

Loveisaname vă propune o listă cu statusuri în engleză urmate de diferite imagini. Citate în engleză. Citate Instagram. Never take too much care on someone, because you won’t be able to stand the pain when they start avoiding you ! To love whitout condition, to talk without intention, to give without reason , and to … Read more

Cum să ai un păr sănătos

12754916 964755010274955 445325065 o

Trebuie să recunoaștem : oamenii au tendința de a fi mereu nemulțumiți si și își doresc ceea ce nu au. Iar părul suportă consecințele. Cele cu părul drept visează la bucle, în vreme ce fetele cu părul ondulat aspiră să-l aibă lung și neted. Blondele visează să fie roșcate, brunetele să fie blonde, iar roșcatele … Read more

Despre iubire

cddd

Iubirea când te cuprinde întreaga ta ființă palpită. O dovedesc bătăile inimii,gesturile cele mai mărunte, cuvintele pe care le rostești și visurile pe care începi să le țeși. Când iubești, trăiești cu adevărat. Inteligența, frumusețea , banii, succesul sunt ca puful de pe kiwi prin comparație cu fructele pasiunii. Când iubești nu contează restul.Ochii scânteiază, … Read more

Managementul calității Coca-Cola

Managementul calității Coca-Cola

Calitatea produselor reprezintă sinteza unui număr mare de caracteristici care au fost clasificate după natura lor în caracteristici funcționale(tehnice și economice) psiho-senzoriale și disponibilitate. Coca Cola este băutura răcoritoare a lumii care este savurată de sute de milioane de ori pe zi de oamenii de pe tot globul. Coca Cola reprezintă povestea unor momente speciale. … Read more

Cand este voință fierbinte, tot se poate – Dimitrie Bolintineanu

1789

“Cand este voință fierbinte, tot se poate” – Dimitrie Bolintineanu

Voința reprezintă unul dintre factorii esențiali ce intră în alcăturirea unui individ. Am participat, cu sau fără voia mea, la diferite evenimente – acțiuni ce au avut un succes total și intotdeauna mi s-a spus ca această cheie a succesului este cu adevărat o voință puternică.

            Sunt de acord cu afirmația lui Dimitrie Bolintineanu și afirm și eu același lucru, o voință inflăcărată duce la bun sfârșit orice dorință.

Devotamentul este un factor care ne deosebește , care ne pune în evindență in diferitele noastre grupuri sociale și în această societate. Cele mai multe realizari au fost posibile datorită unei voințe mari de câștig. Este necesar să știm intotdeauna ce vrem să realizăm, pe ce drumuri să apucăm, să fim niște oameni consecvenți.

            Cu toate acestea, dorința aceasta inflăcărată apare sub formă de intensități diferite la oricare dintre ființele umane.

Read more

Rolul modelelor în formarea personalității

qt

În opinia mea, rolul modelelor în formarea personalității unui adolescent prezintă o importanță deosebită. În primul rând, printre noi există tot felul de de modele,fie pozitive fie negative. Un model pozitiv este reprezentat de acea persoană care este un model demn de urmat. Pentru ca un adolescent să își poată forma o bună personalitate acesta … Read more

Am invăţat că atunci când sunt supărat

dde e1527256800285

Am invăţat că atunci când sunt supărat , am dreptul să fiu supărat dar nu am dreptul să fiu şi rau – Octavian Paler Fiecare dintre noi, la un moment dat , mai devreme sau mai târziu a trecut prin momente în care, fiind pe deplin îndreptăţiţi, a experimentat acest sentiment. Supărarea se manifestă în … Read more

De ce iubim bărbaţii? 50 + Motive

coupl

De ce iubim bărbaţii? Ieri am publicat un articol referitor la motivele pentru care bărbaţii iubesc femeile iar astăzi m am găndit să public un articol referitor la motivele pentru care femeile iubesc bărbaţii. Pentru că nu poartă și nu visează vreodată să poarte tocuriPentru că după toate întâmplările, nu pot trăi fără noi, oricât … Read more

Rolul familiei in conturarea personalităţii unui adolescent

Rolul familie in conturarea personalitatii unui invidid

După părerea mea, rolul familiei in conturarea personalităţii unui adolescent prezintă o importanţă deosebită. În primul rănd, părinţii trebuie să-şi înveţe copii încă de mici să fie respectuoşi , politicoşi, adică să îi înveţe bunele maniere iar copii desigur trebuie sa le pună în aplicare. Rolul familiei in dezvoltarea personala, ar trebui sa reprezinte, o … Read more